Refund policy
Ne dorim ca experiența ta cu MUDA să fie una frumoasă și transparentă.
Mai jos găsești toate informațiile legate de retur, explicate clar și ușor de urmat.
1. Dreptul de retragere: informații generale
În conformitate cu OUG nr. 34/2014, consumatorul are dreptul de a se retrage din contract, fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice de la data primirii produsului, exclusiv pentru produsele fizice standard, nepersonalizate.
Această politică se aplică doar comenzilor efectuate online prin intermediul acestui site.
2. Cum faci un retur - pașii de urmat
Pentru ca returul să poată fi procesat rapid și corect, te rugăm să urmezi acești pași simpli:
Pasul 1 - Anunță-ne prin email
Trimite un email la mudaclothing.ro@gmail.com în termen de 14 zile calendaristice de la primirea produsului, care să conțină:
- numărul comenzii
- numele complet
- produsul pe care dorești să îl returnezi
Motivul returului este opțional și ne ajută doar pentru a ne îmbunătăți serviciile ca data următoare totul să fie perfect.
Pasul 2 – Confirmarea returului
După ce primim emailul tău, revenim în cel mai scurt timp cu:
- confirmarea acceptării cererii de retur
- instrucțiuni clare de ambalare
- AWB-ul pentru retur gratuit
Te rugăm să aștepți acest email înainte de a expedia coletul. Retururile trimise fără confirmare prealabilă nu pot fi procesate.
Pasul 3 – Expedierea produsului
După primirea AWB-ului:
- ambalează produsul cu grijă
- predă coletul curierului în termenul comunicat
- asigură-te că produsul respectă condițiile de retur de mai jos
Pasul 4 – Verificarea produsului
După recepționarea coletului, produsul va fi verificat pentru a ne asigura că îndeplinește condițiile de retur.
Dacă totul este în regulă, vom continua cu rambursarea sumei în cel mai scurt timp.
Dacă apar neconformități, te vom contacta prin email.
Pasul 5 – Rambursarea
Rambursarea se face în termen de maximum 14 zile calendaristice de la acceptarea returului, folosind aceeași metodă de plată utilizată la plasarea comenzii.
3. Condiții pentru acceptarea returului
Pentru a putea fi acceptat, produsul trebuie:
- să fie returnat în aceeași stare în care a fost livrat
- să aibă etichetele intacte, atașate
- să nu prezinte urme de purtare, spălare sau deteriorare
- să nu aibă mirosuri străine (parfum, detergent, fum etc.)
- să fie ambalat corespunzător pentru transport
➡️ Returul este gratuit, atâta timp cât aceste condiții sunt respectate.
4. Produse pentru care nu se acceptă retur
Din motive legale și practice, nu se acceptă retur pentru:
- Produse realizate la comandă (Custom Order)
- articole realizate pe baza măsurătorilor tale
- produse modificate sau create special la cererea ta
Acestea sunt considerate produse personalizate și sunt exceptate de la dreptul de retragere.
- Produse digitale
- cursuri online
- ghiduri PDF
- materiale digitale descărcabile
Prin achiziționarea acestora, îți exprimi acordul pentru livrarea imediată a conținutului digital și pierzi dreptul de retragere, conform legii.
5. Aspecte care nu constituie motive de retur
Produsele MUDA sunt realizate prin proces de upcycling, folosind materiale existente. Din acest motiv:
- pot exista variații de culoare, textură sau material
- pot fi prezente mici urme de uzură, parte din povestea materialului
- culorile pot diferi ușor față de cele afișate pe ecran, din cauza luminii sau setărilor dispozitivului
Aceste aspecte sunt menționate în descrierea produselor și nu reprezintă defecte.
6. Produse returnate necorespunzător
Ne rezervăm dreptul de a:
- refuza returul
- sau de a diminua suma rambursată
în cazul în care produsul este returnat:
- purtat, spălat sau deteriorat
- fără etichete
- incomplet
- deteriorat în timpul transportului din cauza ambalării necorespunzătoare
7. Comunicarea și soluționarea situațiilor
Dacă ai întrebări sau nelămuriri, ne poți scrie oricând la mudaclothing.ro@gmail.com
Ne dorim să rezolvăm orice situație pe cale amiabilă, cu deschidere și respect reciproc.
8. Acceptarea politicii
Plasarea unei comenzi pe acest site presupune că:
ai citit această Politică de Returnare
ai înțeles conținutul ei
ești de acord cu termenii menționați